Funcția de viziune a lumii a filozofiei

Ritmul trepidant al evenimentelor pe tărîm economic, politic şi tehnico-ştiinţific, multipla solicitare a atenţiei şi participării noastre la realizarea acţiunilor practice pot crea, uneori, impresia că epoca noastră este cu precădere o epocă a înfăptuirilor materiale exterioare, a eforturilor spre edificarea civilizaţiei tehnice şi dobîndirea bunăstării materiale a societăţii. Fără a contesta realitatea şi utilitatea împlinirilor în planul civilizaţiei materiale, secolului nostru — mai mult poate decît secolelor anterioare — nu-i lipsesc dimensiunea spirituală, reflecţia şi meditaţia filozofică profundă, conflictul de idei şi tensiunea opţiunilor valorice.

Dimpotrivă, gîndirii filozofice din epoca noastră îi este proprie o mai profundă angajare în înţelegerea şi realizarea transformărilor economice şi sociale, ştiinţifice şi culturale.

metoda liliecilor vizionari îmbunătățirea gimnasticii vizuale pentru ochi

Reflecţia filozofică dublează, însoţeşte şi prefigurează fiecare realizare importantă în planul vieţii practice reale. Pe de altă parte, în raport cu aria tematică a gîndirii filozofice din trecut, vitamine pentru deficiențe de vedere astăzi la o extindere şi o specializare a reflecţiei filozofice, corespunzător unor noi direcţii sau orizonturi ale activităţii practice. Se dezvoltă noi discipline, ramuri sau direcţii ale investigaţiei filozofice : praxiologia, axiologia etc.

Secolul al XX-lea — secol al spiritului pozitiv şi al rigorii — nu este mai puţin un secol al reflecţiei şi creaţiei filozofice, al dezbaterii şi dialogului între diversele concepţii filozofice, al confruntării şi luptei ideologice şi, în primul rînd, între materialismul dialectic şi istoric şi diferitele curente şi orientări filozofice burgheze. Filozofia, ca chintesenţă spirituală a unei epoci, este chemată să lumineze cadrul şi perspectiva acţiunilor umane, să conştientizeze agenţii acţiunii istorice, să explice trecutul şi prezentul şi să scruteze viitorul.

Imboldul spre filozofie apare la omul contemporan din nevoia de a-şi motiva judecăţile şi opţiunile sale valorice, de a-şi integra social propria sa personalitate, de a tria şi clasa multitudinea acţiunilor la care este solicitat să participe, de funcția de viziune a lumii a filozofiei ordona multitudinea informaţiilor pe care le deţine, de a-şi defini locul şi menirea în sistemul social, de a-şi explica succesele şi eşecurile, aspiraţiile şi neliniştile, bucuriile şi speranţele.

vitamina pentru vedere și dinți

Dealtfel, filozofia a avut din toate timpurile rolul de a călăuzi viaţa individului, de a asigura dreapta cumpănă între ţelurile acestuia şi interesele colectivităţii. Materialismul dialectic şi istoric este chemat, în aceste condiţii, să definească locul şi perspectiva clasei muncitoare şi a forţelor socialismului şi progresului în societatea contemporană, să definească natura epocii şi să-i analizeze contradicţiile, să generalizeze bogata experienţă a mişcării revoluţionare contemporane, să menţină mereu viu în inimile celor ce muncesc idealul nobil al comunismului.

E de la sine înţeles că, urmărind elaborarea teoretică pozitivă, consolidarea şi dezvoltarea moştenirii marxiste clasice, materialismul dialectic şi istoric se delimitează riguros de celelalte sisteme şi curente filozofice contemporane, cu care întreţine — potrivit naturii şi funcţiei sociale a acestora — un viu schimb de idei, un dialog, o confruntare de opinii sau o amplă luptă ideologică.

funcția de viziune a lumii a filozofiei

Ne propunem, de aceea, în cele ce urmează, să caracterizăm succint perspectiva marxist-leninistă asupra filozofiei, să evidenţiem principalele domenii ale cercetării şi reflecţiei filozofice şi să dezvăluim originalitatea materialismului dialectic şi istoric, revoluţia pe care marxismul a înfăptuit-o în gîndirea filozofică, să relevăm vitalitatea şi actualitatea acestei filozofii în contemporaneitate.

Opţiunile noastre înclină spre ultimele două modalităţi, fără a elimina, desigur, orice referiri de ordin istoric.

Curs Neurostiinte 2

Obiectul şi statutul social al filozofiei Aproape că nu există disciplină ştiinţifică al cărei obiect să nu fi iscat numeroase discuţii şi controverse. Cu atît mai mult, obiectul filozofiei a constituit timp de peste două milenii, şi încă mai constituie şi în prezent, tema unor susţinute confruntări de opinii.

Astfela învățat cele mai multe dintre cele mai importante figuri ale filosofiei antice, printre care PlatonAristotelși Tao Te Ching. Și se termină cu mirare prea, atunci când a învățat filosofică a făcut tot - așa cum a sugerat o dată AN Whitehead. Deci, ce caracterizează mirare filosofică? Cum să - l atingă? Cum să se apropie de citire și scriere filozofie, și de ce studiază?

Filozofia a fost pe rînd definită ca o sumă de învăţături sau un îndreptar privind conduita înţeleaptă a oamenilor, ca o ştiinţă sau ca o artă, ca un crez sau ca o metodă. Concepţiile filozofice au fost privite alternativ, cînd cu lucrul cel mai de preţ în viaţă, cînd ca o îndeletnicire ezoterică a unor indivizi ciudaţi, un produs lipsit de orice însemnătate practică.

S-a încercat, nu o dată, desfiinţarea filozofiei, dar aceasta a renăscut, de fiecare dată, ca pasărea Phoenix, din propria-i cenuşă. Concepţiile filozofice, atît de diverse prin natura şi vocaţia lor, au fost cînd preocuparea unor cercuri restrînse de iniţiaţi, cînd crezul, stindardul şi programul de luptă al unor mase largi de oameni. Perspectiva marxistă asupra filozofiei şi a obiectului ei Faţă de marea diversitate de opinii şi de abordări, deseori unilaterale, filozofia marxistă consideră, în primul rînd, că mai presus de punerea accentului pe un domeniu sau altul al reflecţiei filozofice, filozofia este o activitate teoretică care vizează construirea unei concepţii unitare despre existenţa naturală, sociala şi umană, despre principiile şi normele gîndirii şi ale conduitei corecte în viaţa socială.

De ce Filozofia se numește „Dragostea de înțelepciune“

Vocaţia filozofiei este sinteza şi integrarea, reducerea diversităţii la principii explicative clipirea vederii, introducerea unei ierarhii, a ordinii şi coerenţei în mulţimea cunoştinţelor noastre. Ca încercare de sinteză teoretică asupra cadrului natural şi social în care individul uman îşi desfăşoară viaţa, ca bilanţ al întregii experienţe umane la un moment dat, este firesc ca filozofia, pe măsura extinderii cunoştinţelor umane şi în pas cu îmbogăţirea activităţilor practice, cu schimbările intervenite în atitudinile şi aspiraţiile oamenilor, să-şi reconstruiască continuu discursul explicativ, să-l pună de acord cu ştiinţa şi cu exigenţele practicii.

Ce este filozofia? Întrebarea cum se poate defini filozofia este chiar și ea una filozofică.

Filozofia nu există decît în şi prin succesiunea istorică a sistemelor filozofice. Istoria filozofiei evidenţiază evoluţia permanentă a obiectului filozofiei, atitudinea critică a filozofilor faţă de epoca în care au trăit şi faţă de moştenirea teoretică a trecutului. Destrămarea unor iluzii şi înlăturarea unor prejudecăţi au fost întotdeauna condiţii preliminare ale construcţiei teoretice înnoitoare.

De aceea, spiritul critic faţă de tot ceea ce este necorespunzător, învechit este o componentă definitorie a filozofiei autentice.

În al doilea rînd, filozofia nu este doar un sistem de cunoştinţe descriptive despre modul cum este lumea, ci este, în acelaşi timp, o opţiune despre modul cum trebuie să fie lumea ; ea comportă vederea fetei mod necesar o angajare politico-ideologică, definirea unei atitudini faţă de realitatea socială şi politico-morală, formularea unor norme de conduită şi a unor criterii de apreciere ; filozofia are o finalitate social-politică şi morală.

Reliefarea acestei finalităţi a filozofiei — la nivelul claselor şi grupurilor sociale, la nivelul întregii comunităţi umane şi nu la nivelul individului — reprezintă o contribuţie majoră, cu importante consecinţe metodologice, adusă de marxism în abordarea filozofiei.

Meniu de navigare

Prin integrarea fenomenului filozofic în viaţa societăţii, marxismul nu explică filozofia numai prin filozofie, exclusiv prin filiaţia ideilor şi continuitatea discursului filozofic. Admiţînd că dezvoltarea milenară a filozofiei atestă persistenţa funcția de viziune a lumii a filozofiei chiar perenitatea anumitor întrebări şi probleme, recunoscînd elementul de continuitate şi filiaţia de idei în discursul filozofic, fondatorii materialismului dialectic şi istoric au relevat că orizontul creaţiei filozofice nu reprezintă un sistem autonom, închis, că ideile funcția de viziune a lumii a filozofiei apar în minţile filozofilor exclusiv ca o consecinţă a meditaţiei şi reculegerii interioare.

viziunea și pregătirea ei întărește vederea

Marxismul a arătat că ideile filozofice sînt, în формула блэка шоулза для американских опционов lor fundamental, reflectarea stadiului de dezvoltare a civilizaţiei materiale şi a orînduirii social-politice, a nivelului de dezvoltare ştiinţifică şi culturală a societăţii.

Hegel a înţeles faptul că orice filozofie este tributară conţinutului de idei al epocii ei, că un sistem filozofic comunică prin nenumărate căi cu viaţa spirituală a secolului, că nu poate să nu reflecte spiritul acestuia.

Spre deosebire însă de Hegel, Marx şi Engels cer raportarea fenomenului filozofic nu doar la viaţa spirituală a unei epoci, ci la întreg sistemul vieţii sociale, la modul de producere a bunurilor necesare traiului, la relaţiile economice instituite între oameni, la conflictele şi tensiunea social-politică a epocii, la interesele şi aspiraţiile claselor sociale.

Filozoful nu mai apare, în acest caz, doar ca un individ retras, înclinat spre reflecţie şi meditaţie în căutarea unor adevăruri absolute, ci ca o conştiinţă sensibilă la problematica şi frămîntările epocii sale, care asimilează experienţa acesteia şi o compară cu cea a veacurilor trecute, care emite judecăţi de valoare asupra prezentului şi se pronunţă asupra viitorului.

Marxismul a relevat, prin aceasta, angajarea socială a creatorilor de filozofie şi a filozofiei, necesitatea unei opţiuni axiologice pentru gînditor, partinitatea filozofiei.

funcția de viziune a lumii a filozofiei suplimente pentru vederea viziune plus

Filozofia nu este o simplă contemplaţie a lumii, codificarea informaţiei despre lumea externă. Discursul filozofic presupune o atitudine a gînditorului faţă de realitate, prin prisma intereselor şi aspiraţiilor unei clase sau grup social. Filozofiile din toate timpurile au fost şi sînt partinice, includ în conţinutul şi mesajul lor, în afară de unele informaţii despre structura şi evenimentele lumii externe, judecăţi de valoare şi aprecieri care exprimă poziţia, convingerile şi idealurile unor clase sau grupuri sociale.

Partinitatea unei filozofii trebuie înţeleasă, atît în sensul dependenţei conţinutului şi mesajului ei de condiţiile sociale ale epocii, de poziţia de clasă a gînditorului şi de opţiunile sale politice, cît şi în sensul exercitării de către gîndirea filozofică a unei funcţii ideologice determinate, în sensul angajării acesteia în confruntarea de idei şi în lupta social-politică a epocii. Forţa ideologică a discursului filozofic rezidă nu numai în capacitatea sa de a reflecta necesităţile epocii, interesele şi aspiraţiile unor grupuri şi clase, sau chiar ale maselor, ci de a le însufleţi şi antrena la realizarea unui program de acţiune.

Pătrunse în conştiinţa maselor, ideile filozofice funcția de viziune a lumii a filozofiei devin astfel o uriaşă forţă materială.

suspiciunea unei tumori în abdomen

Elementul de noutate adus de filozofia marxistă constă nu numai în faptul că a formulat teza partinităţii, ci şi în faptul că, pentru prima dată în istoria gîndirii filozofice, îşi afirmă în mod deschis propria sa partinitate, faptul că ea exprimă şi promovează interesele şi idealurile de clasă ale proletariatului. De aceea se afirmă deschis că materialismul dialectic şi istoric este concepţia despre lume şi viaţă a clasei muncitoare.

Astfel înţeleasă, filozofia ocupă un loc important în raport cu activitatea umană practică, întrucît îi conferă motivaţia supremă de natură strategică ; ea ocupă un loc central în raport cu activitatea ştiinţifică, întrucît o întemeiază logic şi metodologic, constituindu-se ca o instanţă metateoretică pentru enunţurile acesteia ; în sfîrşit, filozofia ocupă un loc privilegiat în raport cu activitatea cultural-artistică, întrucît oferă sisteme de referinţă şi criterii de apreciere a creaţiilor de orice gen.

Înregistrează-te pentru ştirile noastre

Relevînd dependenţa filozofiei faţă de ansamblul factorilor sociali şi funcţia ei social-transformatoare, creatorii materialismului dialectic şi istoric au pus în lumină, totodată, independenţa relativă a creaţiei filozofice. Odată enunţate anumite principii, sub impulsul cerinţelor practicii social-istorice sau al descoperirilor tehnico-ştiinţifice, creaţia filozofică se poate desfăşura, în anumite limite, în virtutea unor legi proprii, a cerinţelor validităţii şi consistenţei logice a enunţurilor admise.

Creaţia filozofică, asemeni celei ştiinţifice sau cultural-artistice, este cumulativă; sistemele noi se înfiripă pe baza problematicii inedite a epocii şi din reconsiderarea critică a sistemelor anterioare, prezentînd de fiecare dată puncte de contact şi discontinuităţi în raport cu creaţiile anterioare.

Devenirea filozofiei în timp nu este, aşadar, un fenomen uşor de sesizat. Marxismul arată că fenomenul filozofic trebuie explicat simultan atît prin condiţii, factori şi modificări survenite la nivelul întregului sistem social, începînd cu infrastructura societăţii şi terminînd cu suprastructura acesteia, cît şi prin logica sa internă, prin nevoia de a face explicite consecinţele conţinute latent în principii.

Creaţia filozofică se răsfrînge şi impregnează prin natura sa întregul conţinut spiritual al epocii, orientarea ştiinţelor, artelor şi literaturii, filozofia fiind — după expresia lui Marx — chintesenţa spirituală a unei epoci.

Ațiputeafiinteresat