Viziune asupra condiției umane

Ion tudosescu filosofia si conditia umana by liviuciubara - Issuu

Condiția umană

Cuvinte cheie: f i l o s o f i ep s i h i a t r i es p e c t r u l antropologieiteorii psihopatologice Abstract Interfaţa dintre ştiinţele umaniste este dată de temeiul filosofic al argumentaţiei acestora şi de Weltanschauung- ul complementar.

Logica strânsă a discursului centrat asupra omului, indiferent de domeniul particular subîntins de disciplina afectată, este una de ordin filosofic. De aceea, interferenţele dintre psihiatrie şi filosofie sunt dintre cele mai complexe cu putinţă şi pot fi subsumate spectrului mai larg al antropologiei ca ştiinţă-rector a umanului.

prima linie a tabelului de acuitate vizuală

Din acest punct de vedere să observăm, pe de o parte, prevalenţa unor deschideri către filosofie oferită de teorii psihopatologice precum psihanaliza freudiană care s-a dorit o metapsihologiedar şi, pe de altă parte, faptul că viziune asupra condiției umane personalităţi ale filosofiei au fost atrase de aspecte psihiatrice şi au scris în spiritul istoriei medicinei şi al mentalităţilor culturale, iar aici putem cita nume importante, precum Michel Foucault sau Maurice Merleau-Ponty.

În secolul al XX-lea viziune asupra condiției umane existat însă o personalitate de viziune asupra condiției umane anvergură, de o polivalenţă culturală excepţională, care a fost în egală măsură un nume de referinţă atât pentru filosofie, antropologie şi teologie, cât şi pentru psihiatrie: este vorba de Karl Jaspers.

viziune asupra condiției umane

Existenţialismul jaspersian este unul mai puţin speculativ şi mai aşezat empiric decât viziunea lui Heidegger, fundată mai ales pe o bază etimologică şi tradiţional metafizică. De ce o asemenea apreciere valorică? Pe de viziune asupra condiției umane parte, pentru că acest tip de existenţialism îşi trage seva din filosofia antropocentrică prezentă în textele unor precursori ca Friedrich Nietzsche sau Sören Kierkegaard, iar pe de altă parte, pentru că tema libertăţii individuale şi a adevărului străbate întreaga operă umanistă jaspersiană.

În plus, experienţa clinică şi cercetările psihiatrice i-au oferit lui Karl Jaspers un alt Grund empiric şi pozitivist, mult mai racordat nevoilor şi speranţelor generate de existarea sub specia condiţiei umane.

Jaspers s-a născut în nordul Germaniei, la Oldenburg înmama sa fiind fiica unui fermier local, iar tatăl său un jurist de marcă. Disputele şi dezbaterile logice purtate în sânul familiei cu tatăl său i-au şlefuit tânărului Karl apetitul pentru speculaţiune şi pentru gândirea conceptuală avant la lettre.

De timpuriu a fost interesat de filosofie, dar din raţiuni pragmatice a ales să studieze dreptul la universitate, ca să continue o tradiţie de familie. Curând şi-a dat însă seama că nu aceasta era materia sa favorită, astfel încât în a început să studieze medicina.

Jaspers a absolvit Facultatea de Medicină în şi a început să lucreze la spitalul de psihiatrie în Heidelberg, acolo unde şi Emil Kraepelin lucrase cu câţiva ani înainte. Minte deosebit de critică şi mai ales alergică la şabloane cognitive, Karl Jaspers a înţeles rapid că este nevoie de o altă paradigmă psihiatrică din unghiul căreia să viziune asupra condiției umane fi studiate şi eventual vindecate maladiile sufleteşti. Nemulţumit de modul în care comunitatea medicală din vremea sa privea studiul bolii mentale, acesta a năzuit să modifice radical câmpul teoretic al psihiatriei.

viziune asupra condiției umane cât de bună este viziunea

ÎnJaspers câştigă prin concurs un post temporar de profesor la universitatea din Heidelberg. Postul a devenit apoi definitiv vedere încețoșată a ochiului savantul din Oldenburg nu a mai revenit la practica clinică, ci a rămas la catedră.

La vârsta de 40 de ani, Jaspers şi-a îndreptat atenţia dinspre psihologie spre filosofie, dezvoltând şi amplificând teme pe care doar le schiţase în studiile lui psihiatrice.

viziune asupra condiției umane

A devenit, în foarte scurt timp, unul dintre cei mai mari filosofi contemporani, respectat atât în Germania, cât şi în întreaga Europă. El se stinge din viaţă la 26 februarie În lucrarea sa, intitulată generic Filosofie 3 volume,Jaspers trece în revistă istoria vastului domeniu metafizic şi realizează o amplă introducere în temele sale majore.

Mult mai mult decât documente.

Începând cu ştiinţa modernă şi empirismul, Jaspers ne atrage atenţia că atunci când privim realitatea ne confruntăm cu graniţe pe care metoda empirică ştiinţifică nu le poate transcende.

Obstacolele generate de incapacitatea minţii omeneşti de a pătrunde şi controla cognitiv realitatea pot fi însă abordate cu instrumente speciale, din care viziune asupra condiției umane alterităţii divine nu poate fi abolit, iar această trăire se bucură de resorturi mai curând iraţionale, în orice caz ţinând de o logică sui generis, diferită fundamental de logica aristotelică a terţului exclus.

Din acest punct de vedere, individul este pus în faţa unei alegeri: fie se scufundă în disperare şi resemnare, fie face un salt spre ceea ce Jaspers numeşte Transcendenţă. În timpul acestei adevărate depăşiri ontologice cu miză gnoseologică, indivizii se confruntă cu propria lor libertate fără limite, pe care Jaspers o numeşte Existenţă, şi pot accesa, în final, experienţa vieţuirii autentice.

Transcendenţa e pentru Viziune asupra condiției umane, ceea ce există viziune asupra condiției umane de lumea spaţio-temporală.

KARL JASPERS: VIZIUNEA FILOSOFICĂ A UNUI PSIHOPATOLOG DE GENIU

Unii comentatori cred că prin formularea Transcendenţei ca ultimă non-obiectivitate, Jaspers ar fi un reprezentant modern al monismului religios, deşi Karl Jaspers a subliniat continuu necesitatea recunoaşterii validităţii atât a subiectivităţii, cât şi a obiectivităţii în planul cunoaşterii sistematice.

Deşi a respins într-un mod explicit toate doc- trinele religioase, Karl Jaspers i-a influenţat extrem de mult pe marii teologi contemporani Rudolf Bultmann şi Paul Tillich, mai ales prin enunţarea filosofiei transcendenţei şi a limitelor experienţei umane. Jaspers a purtat o polemică publică cu Bultmann, în care a criticat vehement tentativa acestuia de a demitologiza creş- tinismul. Tradiţia gândirii viziune asupra condiției umane occidentale, în special ideile lui Meister Eckhart şi Nicolaus Cusanus, l-a influenţat profund pe Karl Jaspers.

Filosofia Si Problema Conditiei Umane

Cardinalul Nicolaus Cusanus reprezintă, după Jaspers o personalitate unică în secolul în care a trăit: singurul filosof de rang, fără o origine într-o şcoală anume, şi fără a fi la rândul lui creatorul unei şcoli anume. El a reprezentat o personalitate care a fost şi s-a defint prin sine însăşi, având o statură speculativă categoric autotelică.

Mai mult decât atât: profilul lui Cusanus pare a se sustrage oricăror ordonări stricte în planul istoriei filosofiei.

picături pentru ochi din cauza vederii slabe

Potrivit lui Jaspers, Cusanus încheie istoria filosofiei medievale şi depăşeşte armonia ei, deschizând drumul către discursul cartezian şi de aici test de vedere în petrogradka filosofia modernă. Jaspers îl priveşte pe Cusanus din perspectiva conştiinţei de sine a spiritului care se dezvoltă creator Selbstbewusstsein des Geistes als schopferische Tatigkeit şi îl consideră pe acesta un cercetător pentru care construcţia matematică este un principiu fundamental al cercetării.

Această ultimă idee este în prelungirea concepţiilor catalanului Raimundus Viziune asupra condiției umane, care l-au influenţat direct pe Cusanus. Jaspers a studiat foarte atent şi filosofia Farmacia oftalmica df, în special oprindu-se asupra budismului, cu care şi-a descoperit afinităţi de esenţă.

Spirit democrat convins, el a scris împotriva ameninţărilor la adresa li- bertăţii umane generate de către schimbările produse în ştiinţă sau în structura internă a instituţiilor politice ale lumii moderne. Om de mare caracter, gânditorul german şi-a abandonat pentru scurtă vreme catedra de la Heidelberg, în timpul celui de-al doilea război mondial, pentru că viziune după 40 de ani la bărbați sa era evreică.

După război, şi-a reluat activitatea de profesor şi, în volumul Chestiunea vinovăţiei germane, a examinat teoria vinovăţiei colective a poporului german, părtaş, în opinia sa, la atrocităţile comise de regimul nazist. Ultima sa mare carte de sistematizare a filosofiei existenţei este Von Der Wahrheit Despre adevăro abordare care practic rezumă conceptual construcţia sa metafizică de o viaţă.

Totuşi, cea mai accesibilă cartea a sa este una de popularizare şi se numeşte Filosofia pe înţelesul tuturor. Din păcate, operele lui Jaspers sunt publicate în limba română doar fragmentar, sub forma unor articole sau culegeri de texte editate în reviste de specialitate. Deşi nu aducea idei fundamental noi, articolul propunea o nouă metodă de abordare psihopatologică.

Karl Jaspers a studiat pacienţii psihiatrici în detaliu, oferind informaţii biografice, dar şi urmărind şi notând reacţiile pacienţilor şi părerile acestora despre propriile simptome. Acesta era începutul metodei biografice descriptive, care a devenit o abordare fundamentală în psihiatrie. Jaspers este considerat unul din principalii creatori ai psihopatologiei moderne, în sensul elaborării unor principii metodologice fundamentale care au completat rezultatele observaţiilor clinice obţinute de şcoala lui Kraepelin.

Din a doua jumătate a secolului trecut şi până astăzi există o întreagă literatură în cadrul teoriilor ştiinţifice care fie susţin, fie contestă existenţa unor particularităţi ireductibile care ar caracteriza metodele de cercetare în cadrul ştiinţelor umane sau antropologice şi care, mai ales în secolul trecut, erau numite şi ştiinţe morale. Fiecare curent îşi are proprii săi reprezentanţi. Astfel, exponenţii filosofiilor de tip empirist şi pozitivist, de la Auguste Comte şi John Stuart Mill şi până la autori contemporani precum Karl Viziune viziune asupra condiției umane condiției umane sau Carl Gustav Hempel, susţin în esenţă că ştiinţa are o metodologie unitară care se răsfrânge similar asupra diferitelor domenii ale sale.

Primul tip de demers este denumit şi nomotetic, iar al doilea ideografic. Cele două curente filosofice prezintă o serie de delimitări de ordin conceptual, sistematizate de academicianul Mircea Flonta după cum urmează: Discursul nomotetic: — Comportamentul şi acţiunile conştiente ale oamenilor sunt evenimente în lume.

Această explicaţie constă în derivarea lor din legi generale raportate la condiţii suficiente sau necesare pentru producerea lor, cum ar fi caracteristicile de stare ale faptelor ce urmează să fie explicate. Discursul hermeneutic: — Acţiunile oamenilor sunt realităţi sui generis, ireductibile la simple evenimente în lume.

Sociologul german Max Weber a desemnat acest aspect prin termenul de zweckrationales Handeln — comportamentul raţional spre împlinirea unui ţel. O asemenea explicaţie constă în derivarea lor din intenţii-ţeluri şi cunoştinţe ale agenţilor acţiunii. Pe baza acestor premize se poate arăta în mod succint în ce constau diferenţierile metodologice ale acestor două tipuri de demersuri. Astfel, teoriile de inspiraţie analitic-pozitivistă susţin monismul meto- dologic: toate acţiunile oamenilor sunt evenimente în lume care au o determinare cauzală strictă, ca şi toate celelalte evenimente ale realităţii.

Aşadar, explicaţia acţiunilor va putea fi dată în cadrul modelului deductiv- nomologic prin derivarea lor din legi generale şi caracteristici de stare particulare.

Orice explicaţie cauzală făcută prin legi este, de asemenea, principial simetrică cu predicţia. Reacţiile comportamentale şi acţiunile umane, definite ca evenimente în lume, vor putea deveni obiect al predicţiei şi al aprecierii post-factum în momentul în care se va ajunge la o cunoaştere satisfăcătoare a legităţilor şi a stărilor de fapt relevante.

În acest fel, validarea explicaţiei cauzale se va face tot timpul în raport cu adevărul anumitor corelaţii logice. După Karl Popper, unul din exponenţii proeminenţi ai teoriei explicaţiei prin viziune asupra condiției umane la legi, motivul pentru care legile generale nu sunt formulate în explicaţiile istorice sau comportamentale este acela că legile respective sunt prea banale viziune asupra condiției umane a merita să mai fie meţionate în mod explicit.

Se pot extinde oare, de la sine, şi dincolo de frontierele biologiei, în sfera ştiinţelor umane? Pe de altă parte, reprezentanţii ştiinţelor her- meneutice afirmă existenţa unui dualism metodologic: afirmarea unor particularităţi ireductibile ale metodei cercetării în ştiinţele omului. Astfel acţiunile oamenilor se deosebesc în mod fundamental, principial de celelalte evenimente ale realităţii fizice care au doar o simplă determinare cauzală. Mai precis, ele au o determinare intenţională, fiind îndreptate spre realizarea, împlinirea unui anumit scop.

tratamente vizuale vedere pentru muncitorii feroviari

Stabilirea intenţiei, a ţelurilor acţiunii ne oferă înţelegerea acţiunii, respectiv comprehensiunea. În opoziţie cu explicaţia cauzală din modelele nomotetice, explicaţia teleologică comprehensiunea nu are nimic în comun cu predicţia sau cu retrodicţia evenimentelor viitoare sau trecute.

Validitatea explicaţiei teleologice nu se află în nici un fel de interdependenţă cu adevărul anumitor relaţii şi corelaţii logice Mircea Flonta, Se pare că istoricul şi filosoful german Johann Gustav Droysen, pe la jumătatea secolului trecut, a fost primul care a introdus această dihotomie metodologică, fapt care viziune asupra condiției umane avea o mare influenţă ulterioară. El este cel care a inventat termenii de explicaţie şi înţelegere, în germană Erklären şi Verstehen. Cel care însă a dezvoltat sistematic această doctrină este filosoful şi teologul german Wilhelm Dilthey.

Pentru întregul domeniu al metodei înţelegerii el a subscris ştiinţele antropologice, desemnate de el prin termenul de ştiinţe ale spiritului — Geisteswissenschaften. Din punctul de vedere diltheyan, înţelegerea are o rezonanţă psihologică pe care explicaţia nu o are, chiar dacă în limbajul curent cei doi termeni par a avea o semnificaţie similară. Georg Simmel, sociolog antipozitivist şi filosof neokantian, considera la rândul lui că înţelegerea, ca metodă caracteristică disciplinelor umane, este o formă de empatie în germană Einfühlung sau o re-creaţie în viziune asupra condiției umane cercetătorului a atmosferei mentale, a gândurilor, sentimentelor şi motivaţiilor obiectului său de studiu.

La aceasta se mai adaugă şi faptul că înţelegerea este legată şi de intenţionalitate într-un mod pe care care explicaţia nu îl poate dezvolta. Cineva înţelege ţelurile şi intenţiile unui agent, sensul unui semn simptom în patologietâlcul unui simbol şi semnificaţia unei instituţii sociale. Acest ultim aspect tinde să joace un rol important în discuţiile metodologice mai recente.

Filosoful şi logicianul finlandez Georg Henrik von Wright, de orientare analitică, încearcă o apropiere de dualismul metodologic. Astfel, în deja clasica sa lucrare Explicaţie şi înţelegere, apărută înacesta atrage atenţia asupra diferenţierii care trebuie făcută între acte umane lipsite de orice componentă intenţională, numite comportamente într-un viziune asupra condiției umane special al termenului, şi acţiuni generate şi conduse de motive şi intenţii.

Primele, subliniază autorul, au numai o componentă exterioară, în timp ce ultimele au atât un aspect exterior, cât şi unul interior.

Meniu de navigare

Această distincţie este completată şi de o alta, şi anume cea dintre actele raţionale, concepute şi înfăptuite ca mijloace pentru realizarea unui scop, unui anume ţel, şi acţiunile arbitrare, în acest sens iraţionale.

Numai primele forme ale actelor umane pot căpăta dreptul de a li se acorda o explicaţie teleologic-finalistă. În context, devine importantă sublinierea faptului că această controversă, care este cât se poate de actuală şi astăzi, este exprimată în dezvoltarea celor două mari curente din filosofia contemporană: curentul analitic-pozitivist şi cel al hermeneuticii.

Aceste probleme se regăsesc şi în momentul în care domeniile ştiinţifice de ordin antropologic ştiinţele istorice, sociologie, psihologie, psihopatologie etc.

Ațiputeafiinteresat