Afectarea vizuală a neurologiei, Etapele examenului neurologic

Menu Ce tratăm Scleroza multiplă SMnumită și scleroză în plăci, scleroză diseminată, este o boală inflamatorie în care tecile izolatoare ale celulelor nervoase din creier și măduva spinării sunt deteriorate.

Numele de scleroză multiplă se referă la cicatricile sclerele —mai cunoscute sub numele de plăci sau leziuni aflate în special în substanţa albă a creierului și măduvei spinării. SM a fost descrisă pentru prima oară în de neurologul francez Jean-Martin Charcot. Conform datelor dinîntre glaucom chirurgical restaurarea vederii și 2,5 milioane de oameni erau afectați la nivel mondial, incidenţa variind puternic în diferite regiuni ale globului și în funcție de populație.

SM este mai întâlnită la oamenii care trăiesc mai departe de ecuator, în regiunile cu populații nord-europene. În Africa, rata îmbolnăvirilor este mai mică de 0,5 per Boala debutează de obicei între vârstele de 20 și 50 ani, fiind de două ori mai des întâlnită la femei decât la bărbați.

Mielina este un înveliş gras care izolează nervii, având un rol similar cu izolaţia unui fir electric, permiţând nervilor să transmită impulsuri foarte rapid. Viteză si eficienţa transmiterii acestor impulsuri nervoase stau la baza mişcărilor line, rapide şi afectarea vizuală a neurologiei fără un efort conştient.

În scleroza multipla, inflamaţia determină mielina să dispară. În consecintă, impulsurile electrice, care călătoresc de-a lungul nervilor scad şi devin mai lente. În plus şi nervii au de suferit. Pe măsură ce nervii sunt mai mult şi mai mult afectaţi apar tulburări ale funcţiilor, care afectarea vizuală a neurologiei controlate de sistemul nervos, cum ar fi vedere, vorbire, mers, scris, şi memorie.

Cauza SM este necunoscută; totuși, se crede că este rezultatul unei combinații de factori de mediu, agenți infecțioși, și factori genetici.

Din factori de mediu poate contribui expunerea scăzută la lumina soarelui poate să provoace producția scăzută de vitamina D. Numeroşi microbi au fost propuşi ca factori declanşatori ai SM, însă niciunul nu a fost confirmat.

Paraplegia spastică ereditară sau parapareza spastică familială HSP , Sindromul Strumpell- Lorain Sanda Marchian Definiţie clinică Formele ereditare de paraplegia spastică au fost descrise pentru prima dată de Strumppel îniar mai apoi Lorrain a dezvoltat acest concept. Trăsătura comună a acestor sindroame este spasticitatea progresivă şi severă a extremităţilor.

SM nu este considerată boală ereditară; totuși, s-a demonstrat că un număr de variații genetice sporesc riscul. Probabilitatea este mai mare la rudele unei persoane afectate, cu un risc mai mare la cei la care legătura de rudenie este mai puternică. S-a demonstrat că fumatul constituie un factor de risc independent pentru SM. Toţi aceşti factori pot provoca declanşarea reacţiei autoimune al organismului îndreptate împotrivă mielinei Simptome. O persoană cu SM poate avea aproape orice fel de simptom sau semn neurologic, problemele sistemului nervos autonomic, cele vizuale, motorii și senzoriale fiind cele mai frecvente.

Glaucom, cataractă, AMD, etc.: boli ale ochilor și cum să le depistăm la timp

Nu există un tipar al SM şi fiecare persoana. Cele mai afectate sunt: Vederea vederea dubla, încetoşare, afectarea vizuală a neurologiei bruscă a acuităţii vizuale Coordonarea pierderea echilibrului, tremor, mersul instabil ataxiaameţeala, vertij, stîngacia unui membru Motilitatea slăbiciunea în membre, hiper- sau hipotonus muscular, dereglări de mers Sensibilitatea furnicături, amorţeli parestezii sau senzatii de arsuri in unele parti ale corpului hemicorp, un picior, o mînă, etc Vorbirea încetinirea vorbirii, articularea necorespunzatoare a cuvintelor, schimbări în ritmul vorbirii Controlul vezicii urinare incontinenţa de urină, retenţie, chemări imperioase Funcţiile sexuale tulburări erectile, diminuarea libidoului Funcţiile cognitive scăderea memoriei, lentoarea gîndirii Deosebit de caracteristice pentru SM sunt fenomenul lui Uhthoff, o înrăutățire a simptomelor datorată expunerii la temperaturi mai ridicate, și semnul lui Lhermitte, o senzație de curentare de-a lungul spatelui, produsă de înclinarea gâtului.

Forme clinice: Scleroza multipla poate evolua pe una din cele patru forme clinice: — remitent-remisivă, când exist perioade, în care simptomele se pot diminua sau chiar dispăr şi apoi reapar brusc în caz de acutizare — secundar progresivă, care iniţial urmează după o evoluţie de tip remitent -remisivă, iar mai tarziu, evoluţia bolii devine constant progresivă — primar progresivă, când boala are o evoluţie progresivă de la început — progresiv-recidivantă, când de la debutul bolii, prezintă o deteriorare neurologică constantă, însoţită de atacuri suprapuse.

Această formă clinică este cel mai puțin frecventă. Diagnostic: Pentru diagnosticarea SM este nevoie de o serie de teste şi de proceduri medicale care  includ  următoarele: 1 Examenul neurologic: tipul de simptome, apariţia şi tiparul acestora pot sugera prezenţa SM, dar este nevoie de intreagă serie de examinari şi de teste pentru a confirma diagnosticul.

RMN este un test recent folosit in diagnosticare si produce imagini de inalta rezolutie ale creierului si ale coloanei vertebrale, punînd in evidenta zonele afectate de scleroza leziuni sau placi.

Main navigation

RMN arata în modul cel mai clar marimea, numărul şi distribuţia leziunilor şi împreună cu dovezile din trecutul medical personal şi din examinările neurologice reprezintă un factor foarte important în vederea diagnosticării SM. Potentialele evocate măsoară durata de timp necesară creierului pentru a primi şi a afectarea vizuală a neurologiei mesaje viteza transmiterii nervoase.

Acest test nu este invaziv sau dureros şi nu necesita spitalizare. Are o valoare aditivă.

Simptomele tipice sunt lăcrimarea ochilor și deficiențe de vedere, cum ar fi câmpul vizual arcuit și îngustat. Aceasta este zona care poate fi cuprinsă cu ochii, fără mișcarea capului. Uneori cauzează dispariția centrului câmpului vizual și apariția unor inele colorate la îndreptarea vederii spre surse de lumină strălucitoare. În unele cazuri de glaucom, pot apărea pierderea generală a acuității vizuale și percepția redusă a contrastelor.

Lichid, prelevat prin puncţie lombară este supus examinării. Acest test poate indica prezenta SM, dar nu este categoric decisiv pentru diagnostic. Se deosebeşte afectarea vizuală a neurologiei în faza de acutizare şi tratament de modificare a bolii.

În timpul atacurilor simptomatice, tratamentul constă de regulă în administrarea intravenoasă de corticosteroizi, cum ar fi metilprednisolon. Deși, de regulă, tratamentele cu corticosteroizi sunt eficiente pentru ameliorarea simptomelor pe termen scurt, acestea nu par să aibă un impact major în recuperarea pe termen lung. Atacuri grave, care nu răspund la corticosteroizi, ar putea fi tratate prin plasmafereză.

Autorităţile de reglementare au aprobat opt terapii de modificare a sclerozei multiple remitent-remisive, care includ: interferon beta-1a, interferon beta-1b, glatiramer acetat, mitoxantronă, azatioprin, natalizumab, fingolimod, teriflunomidă și dimetil fumarat.

Tratamentul simptomatic prevede combaterea durerii, spasmelor şi hipertonusului muscular, tulburărilor de micţiune şi a infecţiei urinare, disfuncţiilor sexuale.

Pentru tratamentul sclerozei multiple secundar progresive a fost dovedită sa fie eficientă mitoxantronă. Pentru ameliorarea simptomelor pot fi folosite preparate antispastice tolperison, baclofenneuroreabilitarea, medicină alternativă deşi niciuna dintre acestea nu schimbă evoluţia bolii.

Prognostic: Evoluţia preconizată a bolii depinde de subtipul acesteia; de sexul, vârsta și simptomele iniţiale; și de gradul de afectarea vizuală a neurologiei a afectarea vizuală a neurologiei în afectarea vizuală a neurologiei. Pacienții femei, subtipul afectarea vizuală a neurologiei, nevrita optică sau simptomele senzoriale la debut, numărul redus de atacuri în primii ani de la instalarea bolii și, în special, debutul SM la o vârstă tânără sunt asociate cu o evoluție mai favorabilă.

Speranța medie de viață este de 30 de ani de la debutul bolii, cu ani mai scăzută decât în cazul persoanelor neafectate de boală. Migrena — patologie ce afectează creierul!

1. COMUNICAT DE PRESĂ: Asumă-ți să fii sănătos! – COVID–19 și BOLILE NEUROLOGICE – umfcd
4. Cum se tratează vederea la minus 1
6. Силы, породившие его, теперь смотрели вниз, на этот игрушечный мир, который они обнаружили здесь, и, быть может, советовались между собой -- стоит ли этот мир их внимания.

Unul dintre cele mai frecvente motive pentru care pacienţii se prezintă la medic este durerea de cap, denumită în termeni medicali cefalee. Cea mai agresivă formă  de cefalee primară este migrena.

Examinarea neurologică. Formularea unui plan de diagnostic și alegerea terapiei corespunzătoare afecțiunii prezente.

Migrena — este o afecţiune cronică, frecventă şi incapacitantă, cu substrat  genetic şi cu un impact socio-economic considerabil. Conform  Clasificării  Internaţionale a Tulburărilor Cefalalgice CITC-II, sunt necesare următoarele criterii: cel puţin 5 atacuri de cefalee cu durata ore în asociere cu cel puţin 2 din 4 caracteristici adiţionale localizare unilaterală, caracter pulsatil, intensitate moderată sau severă, cefaleea poate să fie agravată de efort fizic de rutină.

Accesul de cefalee migrenoasă parcurge în evoluţia sa 4 faze: prodromul faza premonitoriefaza cu aură, faza cefaleei propriu-zise şi faza de rezoluţie a cefaleei postdromul. Semnele premonitorii vegetative şi endocrine schimbarea apetitului, sete, retenţie lichidiană, senzaţie de frig, dereglări de somn, menstruaţie ş. Faza de rezoluţie, ce  urmează afectarea vizuală a neurologiei un atac sever, este caracterizată de polimorfism vast al sindromului  psiho-afectiv şi vegetativ: stare de oboseală, iritare, tulburări de concentraţie, stare depresivă sau euforică, bulimie sau anorexie.

De menţionat, că nu toate fazele relatate sunt obligatorii pentru stabilirea diagnosticului de migrenă.

O privire de ansamblu asupra simptomelor, cauzelor și tratamentelor

În plan epidemiologic, migrena este o patologie frecvent întâlnită în populaţia generală, afectînd persoanele perioadei productive de viaţă — ani, implicând cheltuieli semnificative legate vederea ochiului investigaţii şi tratament precum şi indirect prin pierderile financiare  determinate de absenteism afectarea vizuală a neurologiei la serviciu.

Mecanismele patogenetice ale migrenei, deşi rămân controversate, au la bază fenomenul de activare trigemino-vasculară prin implicarea a trei componente esenţiale: vasele meningiene cerebrale,  inervaţia trigeminală şi  conexiunile între nervul trigemen şi sistemul nervos vegetativ. Este bine cunoscut faptul că procedee diagnostice specifice pentru diagnosticarea migrenei nu există.

Investigaţiile instrumentale speciale sunt efectuate pentru a exclude tulburările  neurologice şi somatice, eventuale cauze a durerilor de cap de tip migrenos.

Importanţa cunoaşterii — este anamneza  şi  criteriile de diagnostic ale migrenei. La fel, efectuînd metode neuroimagistice contemporane de diagnostic, s-a demonstrat faptul că durerea cronică modifică structural creierul, iar migrena, în special cea cu aură, constitue un factor de risc important pentru accidentul vascular cerebral.

Stages of the neurological examination

Din fericire, deşi nu cunoaştem cu certitudine mecanismele patofiziologice  ce o provoacă, cunoaştem factorii  declanşatori ai crizei de migrenă trigerişi anume:  factori afectarea vizuală a neurologiei anxietate, nelinişte, emoţii, stres, conflicte ; obişnuinţe alimentare foame, hipoglicemie, omisiunea meselor şi alimentare neregulată ; factori hormonali pubertate, menstruaţia, sarcina, contraceptive orale ; modificări ale ritmului de unde să verificați câmpul vizual week-end, somn exesiv, schimbarea locuinţei, călătorie, schimbarea serviciului ; factori senzoriali lumina, gălăgie,  mirosuri, vibraţie ; factorii climaterici vânt puternic, furtună, frig, căldură, schimbarea timpului ; alimentele alcool, ciocolată, alimente grase, prăjite sau afumate, citrice, caşcaval ; alţi factori traumatisme cranio-cerebrale, exerciţii fizice, altitudinea, călătorii cu auto.

Migrena şi cefaleea diagnosticată afectarea vizuală a neurologiei favorizează un tratament  eficient. Tratamentul migrenei ţine de o abordare terapeutică combinată: acut abortivnon-farmacologic şi preventiv profilactic. Măsurile farmacologice vor fi indicate de medicul neurolog şi adaptate fiecărui pacient în funcţie de frecvenţa acceselor de migrenă şi de patologiile asociate acesteia.

Ca şi metode complementare de tratament, se utilizează biofeedbackul retroactiune biologicăacupunctura, stimularea electrică sau magnetică transcutanată, şedinţe de masaj şi relaxare, psihoterapia cognitivă, comportamentală, psihanalitică, etc. A răbda durerea episodică înseamnă a o croniciza. Varianta optimă este consultaţia unui medic neurolog sau a unui specialist în domeniul cefaleelor, care au competenţa de a stabili un diagnostic corect şi a iniţia un tratament contemporan de stopare a crizelor de cefalee, cît şi de prevenţie a lor.

Nu toleraţi durerea şi nu permiteţi ca afectarea vizuală a neurologiei să vă afecteze calitatea vieţii şi inteligenţa! Boala Parkinson este o maladie ce aparţine unui grup de afecţiuni reunite sub numele de tulburări ale sistemului motor, boli ce apar ca rezultat al distrugerii celulelor cerebrale producǎtoare de dopamin.

Cele patru simptome principale ale bolii sunt tremurul, rigiditatea, instabilitatea posturală, precum şi tulburările de echilibru şi coordonare. Pe msur ce pacienţii înaintează în vîrstă simptomele devin tot mai pronunţate iar tratamentul mai puţin eficient. În prezent, nu exist teste de laborator care s ajute la diagnosticarea precoce a bolii Parkinson, însa cercetarile realizate de specialişti sunt tot mai axate pe descoperirea cauzelor care duc la apariţia bolii pentru a se putea implementa un tratament specific.

• Vitamine pentru hiperopie
• Наконец, глава делегации стряхнул с себя оцепенение и извиняющимся тоном обратился к Президенту.
• Элвин никогда не вырастет; вся Вселенная для него - лишь место для игр, головоломка, которую следует разгадать для собственного развлечения.
• Вот видите,-- улыбнулся Ярлан Зей.
• Etapele examenului neurologic
• Ce tratăm – Institutul de neurologie si neurochirurgie
• Strumpell-Lorain | eUniversitate Boli Rare

În majoritatea cazurilor, simptomele încep să apară după 50 de ani. Maladia este cunoscută de sute de ani însă abia în secolul al lea a fost denumită Parkinson după medicul londonez James Parkinson, care a raportat pentru prima dată simptomele bolii în anulsub denumirea de paralizie spastică. Cauzele care duc la apariţia maladiei Parkinson O persoană care suferă de maladia Parkinson are un nivel anormal de scăzut de dopamină în creier.

Dopamina este generată de celulele cerebrale, însă experţii nu ştiu care este cauza care duce la moartea acestor celule. Atunci cînd nivelurile de dopamină sunt prea mici, oamenii îşi controleazǎ mai greu mişcările. Dopamina este un neurotransmiţător implicat în trimiterea de mesaje către o parte a creierului care controlează coordonarea şi mişcarea. Din nefericire, nivelul de dopamină scăde progresiv la pacienţii cu Parkinson, astfel încât simptomele devin tot mai severe.

• Sindrom oftalmologie ochi uscat
• 30% viziune a ochiului stâng
• Stari ameteala si vedere incetosata
• Ce este miopia 75
• De ce coreenii au o vedere slabă
• Problemele etiopatogenice care se ridică, se referă la câteva aspecte: în ce măsură aceste simptome diverse reflectă o patologie neurologică propriu-zisă sau sunt doar manifestări simptomatice ale răspunsului imun-inflamator la boala virală?
• Если Хилвар и отдавал себе в этом отчет, то ничем себя не обнаруживал, и очень скоро присущее ему дружелюбие сломало барьер.

Deşi există cercetări în derulare, pîna în acest moment oamenii de ştiinţă nu au reuşit să identifice care este cauza care determină deteriorarea sau distrugerea celulelor cerebrale şi implicit lipsa de dopamină. Unii din factorii care pot influenţa acest proces sunt: Factorii genetici — care pot influenţa apariţia bolii în cadrul familiei la vîrste tot mai tinere.

Anumite medicamente — utilizarea pe o perioadă îndelungată a medicamentelor precum: haloperidol, clorpromazina sau metoclopramid, care pot creşte riscul de a dezvolta Parkinson. Factorii de mediu — expunerea la substanţe chimice precum erbicidele şi pesticidele pot creşte riscul de a dezvolta maladia Parkinson.

De asemenea, şi expunerea la disulfură de carbon, praf de mangan, şi monoxid de carbon sunt factori care pot duce la distrugerea celulelor cerebrale.

Simptomele bolii Parkinson Simptomele bolii Parkinson pot varia de la o persoană la alta. Semnele precoce pot fi uşoare şi pot trece neobservate. Mai mult, simptomele încep să apara, de multe ori, pe o singură parte a corpului.

Acestea pot include: Tremurături la nivelul membrelor, mîinilor sau la nivelul degetelor. Mişcari încetinite. În timp, boala Parkinson reduce capacitatea pacientului de a se mişca.