După 40 de viziuni de sat

Ți se pare important ce ai citit?

Dezvoltare cu forțe locale După ce a văzut o poză pe WhatsApp cu un perete mov al unei case din Saschiz, primarul Ovidiu Șoaita, 52 de ani, a ieșit din birou, s-a urcat în mașină cu vicele și s-au oprit la casa cu numărul Șoaita, care adoptă poziția Superman când stă în picioare, l-a întrebat pe bărbatul pe la 40 de ani care a ieșit la poartă de ce nu a consultat autoritățile înainte să se apuce de vopsit.

Movul nu e o culoare care să se alinieze standardelor locului. Au nevoie de culori calde, deschise, prietenoase. Un crem ar fi fost bun, un bleu deschis ar fi funcționat. S-au întrebat cum de Șoni, zugravul, a aprobat-o, pentru că de obicei știe cu ce culori lucrează comunitatea.

Acum, așa își dorise soția proprietarului. Vara, când sașii plecați vin în vacanță, satul prinde viață. Măcar la stradă să nu facă așa ceva, i-a atras atenția. Au mai urmat discuții pe tema asta și înapoi la Primărie.

se dezvoltă hipermetropie legată de vârstă exerciții eficiente pentru îmbunătățirea rapidă a vederii

Au deschis dosarul cu toate casele, ca să discute vernilul, culoarea inițială a casei, au scos și paleta de culori care s-ar preta.

Șoaita spune că alinierea la standardele comune, stabilite printr-un plan urbanistic general PUG e o problemă constantă, în parte și pentru că se întorc oamenii din străinătate și ar vrea să decoreze și să renoveze după bunul plac. A mai văzut prin sat porți kitschoase cu balamale stridente, acoperișuri ridicate cu vreo două palme mai mult decât cele din jur și spune că toate astea ar fi evitate dacă i-ar consulta din timp.

O casă trebuie să aibă maximum parter și un etaj, iar regula generală este să nu depășească înălțimea caselor vechi, întrucât satul Saschiz face parte din patrimoniul UNESCO.

Șuri tipic săsești. Telefonul primarului sună tot timpul. Câteodată din cauza cetății de pe deal, care e pe cale să intre în restaurare.

Trebuie să îi facă loc constructorului pe o porțiune îngustă de vreo de metri și e nevoie să pună pietriș și să după 40 de viziuni de sat niște copaci care au crescut după 40 de viziuni de sat zidurile cetății.

   

Problema va veni când copacii tăiați vor cădea în râu și nu vor mai putea fi valorificați, spune Șoaita. Contractul de finanțare a fost semnat îniar recent a fost dat ordinul de începere a lucrărilor finalul e plănuit pentru sfârșitul lui Pe la prânz mai sună o dată bărbatul cu peretele mov ca să negocieze.

Primarul insistă că nu trebuie culori închise și reci, cel mult un maro deschis spre crem, dacă vrea.

după 40 de viziuni de sat

Telefonul îi sună aproape în continuu primarului Ovidiu Șoaita. Înapoi în birou, primarul inventariază niște cereri pentru titluri de proprietate, pentru că Saschiz este prima comună din țară din 18 care au aplicat la Programul Național de Cadastru și Carte Funciară care a fost gata să ofere cadastru gratuit și-i ajută pe localnici să finalizeze actele.

Comuna Saschiz are 2. Apoi un consultant îl trage într-o ședință ca să-i prezinte oportunitatea de a fi parteneri într-un proiect pentru crearea unei creșe, cu beneficiari copii romi, din familii cu părinți șomeri.

Discuția ajunge și la cât de serioși și muncitori sunt romii, unii carte despre corectarea vederii după 40 de viziuni de sat ca românii.

În Saschiz nu mai sunt probleme cu romii, ca acum câțiva ani, spune primarul. Unii s-au apucat și ei de turism și transportă oamenii în trăsuri prin sat, își văd de treabă. O sună pe directoarea școlii s-o întrebe câți copii sunt înscriși la clasa pregătitoare și discută cu echipa ce clădire s-ar preta, dacă vor aplica și ce studiu de fezabilitate le-ar trebui. Între timp, încă un pic după 40 de viziuni de sat încep și lucrările pentru reamenajarea zonei centrale, care nu e amenajată nici pentru turiști, nici pentru locuitori.

Ovidiu Șoaita e primar de 16 ani și anul viitor va candida pentru încă un mandat. Îl mai sună și băieții angajați la ferma lui cu aproape de vaci de carne, unde petrece vreo două ore în fiecare dimineață, înainte să ajungă la opt la birou.

Sunt lucruri de mutat, cum arată viziunea minus 1 reparat și primarul dă din cap nemulțumit după ce închide telefonul, pentru că ar putea să comunice mai bine între ei, după 40 de viziuni de sat să-l sune pe el de fiecare dată. Telefoanele sunt și despre lucruri care se întâmplă în zonă, cum ar fi o spargere la casa de bani a primăriei din Vânători, dar și despre toate proiectele în derulare, de la traseul curentului electric la cetate, la rețeaua de gaz, la sistemul de supraveghere video în sat sau reabilitarea unui pod.

Din puțin peste 11 milioane de lei, cât îmbunătățește viziunea lista de peste zece proiecte în lucru în acest an, 1,5 vin de la bugetul local, restul prin PNDL bani de la Guvern sau PNDR bani europenipentru care Șoaita are echipe de colaboratori care scriu proiecte și fac studii de fezabilitate. După ce verifică lista proiectelor în lucru și bugetarea, primarul se întoarce la vice și la un saschizean mutat în Sighișoara, care o să-i ajute cu netezirea drumului pentru firma de construcții de la cetate, și care vrea să știe lucruri concrete.

Dacă ar fi contractat o firmă mai mare, nu vrea să se gândească cât din buget s-ar fi risipit. Sătenii au apă curentă gratuit, internet prin fibră optică, colectare selectivă a gunoiului și lemn de foc la jumătate față de prețul pieței 80 de lei un metru ster, față de Marea cumpănă e canalizarea, care încă nu e funcțională — conducte există, dar sunt probleme cu stația de epurare.

Partea săsească a satului. Doar 60 de etnici germani mai trăiesc acum aici. Administrația locală vrea să găsească o modalitate legală prin care să îi scutească cinci ani de impozit pe cei care își restaurează corect casele mai ales că și cheltuielile sunt serioase: de 2,5 ori costă mai mult restaurarea unei case, decât renovareaiar unul dintre pariurile viitoare e destinația fostei școli germane, o clădire impunătoare cu etaj, revendicată și obținută de Biserica Evanghelică, pe care primăria a cumpărat-o cu fonduri proprii și pe care se gândește, împreună cu comunitatea, s-o transforme într-un centru de resurse locale.

Saschiz e un sat în care oamenii se mută, își cumpără case, își încep mici ateliere sau pensiuni sunt vreo 60 de locuri de cazare în momentul ăsta, trei pensiuni în construcție și două campinguri pentru rulote care au primit finanțare și care ar urma îmbunătățiți vederea cu miere fie gata la anuliar business-urile deja existente se extind — apar noi produse ori câte-o cameră în plus de după 40 de viziuni de sat.

Ce funcționează e o colaborare reală între administrația locală, antreprenori și liderii comunității, care se întâmplă natural — în jurul unei mese, duminicile sau pe la fiecare acasă, când e câte-o lucrare mai mare de făcut și e nevoie de ajutor. Când noi am rugat femeile din Vecinătate să ne gătească câteva feluri cu rubarbă, ca să explicăm care-i treaba cu planta asta care cucerește Bucureștiul, ne-am trezit cu o mobilizare de vreo 15 oameni, la Ceainăria Tei, deschisă acum aproape doi ani de Hadrian Morar și soția lui, Marianne.

Echipa La noi, la un prim interviu cu Vecinătatea Femeilor și cu primarul. Pentru proiectele importante, există consultare publică și, în general, există o viziune comună asupra lucrurilor care trebuie să se întâmple. Unde urmează să se pună de acord primăria și comunitatea e dacă Saschizul ar trebui să devină stațiune turistică de interes local, o titulatură pentru care trebuie să aplice la Ministerul Turismului și care le-ar aduce puncte în plus și avantaje la obținerea de finanțări.

Deocamdată e doar un gând de-al primarului, pe care liderii Vecinătății l-au primit cu scepticism. Moștenirea sașilor Saschizul a fost înființat de coloniștii germani veniți în Transilvania la mijlocul secolului al XII-lea și se află la 21 de kilometri de Sighișoara.

Conform unei monografii locale, a avut cel puțin nouă denumiri în trei limbi: germană — Kaisd, maghiară — Szász Késd și română — Kizdu.

picături de vitamina miopie miopie 6

Numele actual românesc e derivat din maghiară, Szász Késd — Saschiz. Recensământul din și sursele locale spun că acum în sat mai trăiesc 60 de etnici germani.

O cadelință adusă de către unul din preoți în memoria soției sale. Rudolf Poledna Joachim, un sas de 33 ani care lucrează full-time ca inginer mecanic în Sighișoara, după 40 de viziuni de sat un fel de istorie vie a sașilor din sat. Ne face un tur al bisericii evanghelice, care acum miroase umed și răcoros, a ciment și lemn, pentru că turnul cu ceas e în restaurare.

Rudi și-a întrerupt lucrările la casă pentru a ne face un tur al bisericii. Rudolf sau Rudi, cum îl știu prietenii a devenit clopotar încând a fost ales și Vater-ul tatăl bisericii, mai degrabă dintr-o nevoie, fiindcă sașii mai în vârstă nu mai puteau să se implice. Mandatul său expiră în și zice că o să candideze din nou. Vater-ul bisericii e responsabil de buna guvernare a lăcașului de cult, iar munca lui Rudolf se întinde de la tăiatul ierbii, la plata salariilor.

Spre deosebire de Biserica Ortodoxă, cea Evanghelică are o structură bottom-up și fiecare parohie încearcă să se autoguverneze.

Saschizul aparține de districtul Sighișoarei și episcopia Sibiului, iar din fericire încă sunt destui localnici încât să se orânduiască magnetoterapie în oftalmologie, fără să devină ceea ce ei numesc o comunitate de diasporă, administrată din afara satului.

  • Mutații vizuale
  • Satele, locuri în care nu se întîmplă nimic | România | DW |

Structura de tip bottom-up presupune și alegerea preotului după 40 de viziuni de sat către comunitate, dar asta nu mai pot face, pentru că, preotul a plecat și el după revoluție, așa că slujbele au loc din două în două duminici și la sărbătorile mari, ținute de preotul Johannes Halmen din Sighișoara. Împreună cu alți doi prieteni, românul Hadrian Morar, și francezul Charles Dalmasso, care are un atelier de tâmplărie, Rudi trage clopotele duminica înaintea slujbei.

E nevoie de trei bărbați pentru că sunt trei clopote: la trag clopotul cel mare, la pe cel mijlociu și pe cel mic la La ora 10 cele trei bat la unison astigmatism sau miopie atunci după 40 de viziuni de sat au voie să intre în biserică. Totuși, de doi ani nu prea mai trag clopotul mare, fiindcă e mult prea greu și le e teamă să nu strice și mai mult turnul, a cărui structură de rezistență e vulnerabilă.

Chiar dacă n-ar mai fi nevoie de trei bărbați, ei tot se duc împreună, pentru după 40 de viziuni de sat e prilej de întâlnire și conversație prietenească.

Stâlp de susținere din turnul bisericii. Biserica evanghelică, construită în secolul al XV-lea în stil gotic și baroc, e monument UNESCO și e deschisă publicului dino decizie cu care comunitatea locală s-a împăcat greu, fiindcă o resimțea ca pe o invadare a intimității. Acum poate fi vizitată în fiecare zi, din mai până în octombrie.

după 40 de viziuni de sat

În cupola bisericii stă pitită o capsulă a timpului în care cei care au edificat-o au închis un pergament cu numele lor, un mesaj care așteaptă să fie citit și o cutie cu banii acelor timpuri. Capsula din Saschiz are de ani și încă nu a fost deschisă.

Am vorbit cu români LGBT care trăiesc la țară despre cum e viața lor

Rudolf a plecat prima oară de acasă la 13 ani, la liceu în Sibiu. A revenit în satul natal după aproximativ zece ani de experimentare prin țară și în afara granițelor.

E foarte greu, spune el, pentru o comunitate să-și păstreze identitatea dacă nu există continuitatea tradițiilor.

Vecinătatea implica și o anumită strictețe, de exemplu exista o regulă despre cum trebuie ținută sapa când sapi o groapă, iar dacă nu te conformai trebuia să plătești o amendă. Dacă înainte de Revoluție existau nouă vecinătăți, acum Saschizul mai are una singură.

Rudolf spune că și dialectul local săsesc va dispărea fără sașii plecați. Unde nu sunt sași, se pierde. Pentru Rudolf identitatea de sas e strâns legată de datoria față de comunitate.

Susține jurnalismul DoR

Nu poți să te izolezi și să fii sas. Așa a ajuns să-și cumpere o casă în Saschiz, pe care acum încearcă să o transforme în pensiune. Deși o vede ca pe o investiție în anii de pensie, salvarea unei case a contat pentru el și soția sa, româncă. Străbunica lui Rudolf s-a numărat printre cele de persoane deportate din Saschiz, iar bunicul său a crescut fără mamă, pe care a reușit să o revadă abia la nuntă.

Satul Drăguș s-a clasat pe locul 5 în competiția „Satele Culturale ale României“

Rudolf spune că și mama lui a avut mult de suferit din cauza apartenenței la etnia germană și își dorea foarte mult să plece din după 40 de viziuni de sat. A primit cu greu permisiunea să dea Bacul, a avut doar locuri de muncă temporare și nu s-a putut căsători cu partenerul ei, din frică de a nu-i afecta lui viitorul profesional.

Altarul datează din și e folosit cam de două ori pe lună. Slujbele sunt ținute de preotul Johannes Halmen, din SIghișoara. Cât despre viitorul Saschizului, speră ca oamenii din sat să devină conștienți de potențial și să încerce să aibă o viață decentă cu resursele la îndemână.

Sper să se întoarcă cât mai mulți oameni și comunitățile rurale să redevină atrăgătoare pentru tineri, în special Saschizul. Cursele au 22, 42 sau 77 de kilometri și trec prin curți de biserici fortificate, peste dealuri și ajung la cetatea de pe deal din Saschiz. Dacă acum câțiva ani traseul începuse cu câteva zeci de participanți, la Viscri, astăzi începe și se termină la Saschiz și a ajuns să blocheze zona, în cel mai bun sens, într-un weekend de august.

Asta înseamnă că oamenii se cazează în satele săsești din zonă și consumă produsele locale în timp ce se bucură de traseu. ADEPT a bătut la ușa primăriei din Saschiz prin aniica să aducă proiecte de dezvoltare în comunitate. Primarul de acum le-a spus că ușile sunt deschise, pentru că nu era nimeni care să încerce ceva, orice, în zonă.

  1. Examinare online a ochilor după masă
  2. Din vedere nervilor se așează
  3. Snap Persoana din imagine nu are legătură cu conținutul textului.
  4. Vindeca vederea cu laser
  5. Cum și cum să tratăm miopia dobândită
  6. Autor: Lectură de Dar acest transfer de oameni și hrană între sat și oraș a lăsat în sufletul românilor un sentiment confuz față de locul de unde au plecat.
  7. Satul Drăguș s-a clasat pe locul 5 în competiția „Satele Culturale ale României“ - Biz Brasov

ADEPT a integrat atunci zona în situl Naturapentru valoarea pajiștilor care-l mărginesc și pe care se înghesuie peste de plante diferite pe metru pătrat. Nu e atât despre raritate, cât despre diversitate și nevoia de a promova un fel de agricultură mai puțin intensivă — mai mult cu coasa, decât cu un utilaj care ajunge să apese și cu 10 tone. Casă din partea românească a satului. Au urmat întâlniri cu fermierii, prin care să-i convingă că există fonduri pe care le pot accesa ca să aibă grijă de pajiști.

Apoi au venit întâlniri cu multe întrebări mari: Care sunt valorile comunității? Care sunt punctele tari și care slabe? Echipa și-a dat repede seama de nevoia localnicilor de a fi ascultați, de a face parte din proces.

O altă reușită sunt cele opt centre după 40 de viziuni de sat procesare a laptelui din satele săsești din zonă, printre care și Saschiz. Tot ei au făcut un centru de procesare a fructelor în sat, unde oamenii merg toamna cu merele proprii și fac suc, gratis.

Acum, Asociația ADEPT promovează meșteșugul ceramicii, vechi în istoria sașilor, angajează persoane din categorii vulnerabile, dau fonduri pentru antreprenorii din zonă, pentru florării, taximetrie sau consultanță, și colaborează cu WWF la crearea unui brand care să adune producătorii din zona pajiștilor valoroase, care să reflecte un vot de încredere pentru calitatea superioară a gemurilor și altor produse făcute în zonă.

Pe termen lung Nu doar primarul Saschizului este preocupat de întrebarea ce facem pe termen lung, ci și Jim Turnbull, un scoțian de 68 de ani care și-a petrecut vreo 40 după 40 de viziuni de sat ani în proiecte de dezvoltare rurală în toată lumea, de la dezvoltarea turismului, la dezvoltarea de produse locale.

După ginul din soc, Jim Turnbull se gândește la unul din salcâm.

Satele, locuri în care nu se întîmplă nimic

Turnbull nu și-ar fi imaginat că o să-l prindă producând și vânzând gemuri, siropuri sau gin de soc în toată țara și în străinătate, după ce în a deschis Pivnița Bunicii cu câteva borcane. Aventura lui în Transilvania începe de fapt princând lucra într-un proiect la Marea Neagră și un grup de cercetători l-au adus să viziteze pajiștile cu înaltă valoare naturală pline cu soc și alte sute de specii de plante. Pentru ca localnicilor să le pese de ecosistem, trebuie să începi prin a răspunde unei nevoi după 40 de viziuni de sat mai mari, spune Turnbull, trebuie să agăți o valoare peisajului.

Curtea fabricii Pivnița Bunicii, locul unde se colectează și procesează socul. De ce s-ar fi oprit turiștii în Saschiz, un sat fără locuri de cazare? Scoțianul a creat cursuri ca localnicii să învețe cum să relaționeze cu turiștii și cursuri de igienă alimentară. A ajutat la dezvoltarea mai multor activități în sat precum cine, vizite la ferme sau amenajarea unor trasee turistice și a convins, treptat, femeile din sat să pună gemul și-n borcane mai mici, pentru vânzare.

Apoi, oamenii au ajuns să poposească în sat și-o săptămână. Turnbull a fost unul dintre pionierii dezvoltării turismului rural din zonă și ai mișcării slow-food. Între finanțatori care păreau interesați să își bifeze bugete de sustenabilitate fără să-i intereseze neapărat ce se întâmplă pe termen lung, tendința universală a ONG-urilor de a sări de la o direcție la alta în funcție de finanțările existente și o criză economică care bătea la ușă prinTurnbull a pus lucrurile în balanță.

Ațiputeafiinteresat